În urma unor cercetări de suprafaţă, de dată recentă, din zona acropolei fortificate de pe “Dealul Cetăţii” de la Şimleul Silvaniei (jud.Sălaj) a fost găsit ataşul unui vas de bronz de factură romană.
În urma analizei sale, s-a constatat că acesta provine de la o cană bitronconică din bronz, încadrată tipologic în rândul produselor de “tip Piatra Neamţ”. Această serie tipologică, destul de rar întâlnită în Dacia, se datează, în zonele de producţie, între 125/120 a.Chr – 50 a. Chr.
Dispusă, din punct de vedere geografic, pe rama sud-estică a Munţilor Apuseni, la 20 km N de Alba Iulia, cetatea şi aşezarea dacică de la Piatra Craivii, reprezintă unul din centrele de putere din lumea dacică cu ample legături cu spaţiile mai mult sau mai puţin îndepartate.
Astfel, ca urmare a 17 campanii de investigaţii arheologice (1960-1971, 1988, 2005-2008), astăzi putem detecta urme materiale ale unor interacţiuni cu lumea greco-romană dar şi cea celtică (sud-est europeană şi centrală), germanică sau cu înruditele triburi de pe Valea Siretului.
Analiza preliminară a produselor de factură romană de la Piatra Craivii a dus la depistarea următoarelor categorii de artefacte:
Produse ceramice
Produse din sticlă
Vase şi obiecte din bronz (situle, strecurători, caserole, ligheane, skyphos, pandantive, statuaria, piese de echipament militar, diverse)
Sigillatele orientale B sunt prezente în spaţiul nord dunărean preponderent în prima jumătate a secolului I p. Chr. Având în vedere datele arheologice înregistrate până acum, aria lor de difuziune se limitează, la situri din bazinul mijlociu şi inferior al Siretului (Brad, Poiana şi Răcătău). Distribuţia pe situri a formelor de sigillate orientale B sugerează că fiecare dintre aşezările investigate au avut propriile legături cu sursele, fără alţi intermediari. La fel ca şi în cazul veselei elenistice microasiatice (pergamiană sau din ateliere aflate sub influenţa celor pergamiene) sigillatele orientale B, ajung în siturile în care au fost descoperite prin intermediul coloniilor nord – pontice.
Prezentarea va cuprinde principalele importuri de factură romană şi imitaţii autohtone, materialul arheologic provenit din descoperirile arheologice realizate in principalele dave de pe Siret – Barboşi, Poiana, Brad şi Răcătău.
Importante aşezări de tip oppida, cel puţin trei dintre ele prezentând caracteristicile acestui tip de aşezare.
În acest sens au fost luate în calcul piesele de port şi podoabă, fibule şi paftale, amfore prezentând inscripţii sau ştampile, opaiţele, terra sigilata, sticla, monedele romane (denari republicani şi imperiali) descoperite în complexe închise (tezaure), de asemenea, imitaţiile după piesele romane realizate în atelierele locale.
Pe scurt, ca introducere, prezentarea va cuprinde şi o explicare a stării arheologice, prin această sintagmă întelegând – săpătura arheologică, metodologie, mod de abordare a săpăturii, analiză a materialului, publicare.
Aceste dave beneficiază de articole şi monografii (două dintre ele), materialul este aproximativ structurat şi studiat şi poate să constituie obiectul unei analize de tip cronologic.
Obiectele de echipament militar reprezintă doar o mică parte din importurile romane din Dacia ceea ce explică şi interesul redus de care s-au bucurat din partea arheologilor români până spre sfârşitul secolului XX.
În ultimul deceniu al secolului trecut autorul acestei comunicări a publicat monografic piesele militare romane de la Ocniţa şi Poiana iar într-un articol de sinteză şi pe cele de la Socu-Bărbăteşti, Divici, Prejmer şi Piatra Craivii. În această din urmă lucrare au fost abordate şi problemele generale ridicate de piesele respective cum ar fi: componenţa acestei categorii speciale de importuri, datarea şi dispunerea geografică a obiectelor, modalităţile de depunere, căile de pătrundere în Dacia.
În ultimii ani au mai fost publicate piese militare romane izolate de la Costeşti, Sarmizegetusa Regia, Cetăţeni, Ardeu. O parte din aceste piese ridică probleme deosebite, în special de cronologie. De asemenea există şi descoperiri încă inedite de la Tăşad şi mai ales Racoş.
Ţinând seama de acumularea informaţiilor din ultimii ani considerăm că se impune o nouă tratare monografică la scara întregii Dacii a acestei categorii de importuri.
Alegerea unui singur judeţ (deci a unei împărţiri teritoriale relativ recente) pentru studierea materialului arheologic poate părea, la prima vedere, absurdă. Totuşi, în cazul mormintelor sarmatice, alegerea este justificată pe baza câtorva argumente:
- concentrarea teritorială
- orientarea complexelor funerare
- aici este o zonă de concentrare a importurilor romane în mediul sarmatic din Muntenia.
Fibulele de tip sarmatic au dat naştere la numeroase discuţii privind originea lor. Unii susţin că provin din fibulele de tip Almgren 16 , alţii că derivă din fibulele puternic profilate . În privinţa locului iniţial de producţie există de asemenea discuţii, dacă el este situat în lumea barbară sau romană . Aria de răspândire cuprinde atât lumea barbară , în special cea sarmatică (de unde şi numele), cât şi unele provincii dunărene: Noricum, Pannonia. Aici apar numai în zonele de limes . În Dacia situaţia este identică, fiind cunoscute în special din castrele situate în apropierea Barbaricum-ului din vest şi nord
Cunoscut în literatura istorică de specialitate datorită descoperirii, în mici sondaje arheologice, a unor urme de locuire neolitică şi hallstattiană, punctul Dealul Lupului este amplasat pe un platou mărginit la est de Valea Miţii, care se varsă în Valea Zalăului, amplasată la nord de dealul amintit, curgând paralel cu acesta spre vest. Dealul are o altitudine maximă de cca. 300 m, şi o diferenţă de nivel faţă de vale de maxim 100 m. Ceramica descoperită în periegheze ulterioare sondajelor sugera o locuire a platoului şi în epoca dacică, dar şi în cea romană.
Debutul unei ample lucrări de investiţii datorată firmei Michelin Romania, pe un spaţiu considerabil în aria sitului arheologic (6,3 hectare), a impus deschiderea unui şantier arheologic de salvare în punctul amintit, însoţit de operaţiuni de supraveghere arheologică în zonele fără potenţial arheologic.
Pentru urmărirea scopului propus, descărcarea de sarcină arheologică a zonei destinată investiţiei, au fost trasate 5 secţiuni (S1: 36x2,5m; S2 :48x2,5m; S3: 80x1,5m; S4: 40x1,5m; S5:36x1,5m), 19 casete (Casetele A, B, C, D, E, F, G, H, I, J, K, L, M, N, O şi 1, 2, 3, 4) şi alte suprafeţe pentru cercetarea unor complexe însumând o suprafaţă de peste 2.200 mp investigaţi sistematic. Celelalte suprafeţe au fost supravegheate îndeaproape de specialiştii MJIAZ pentru evitarea întârzierilor executării investiţiei, cât şi pentru verificarea sectoarelor cu potenţial arheologic.
Campania anului 2003: în suprafaţa investigată au fost descoperite 62 complexe arheologice din epoci diferite după cum urmează: epoca pietrei-neolitic: 5 complexe; epoca bronzului: 7 complexe; prima epocă a fierului-Hallstatt: 1 complex; epoca dacică La Tene: 16 complexe; epoca romană şi barbari: 20 complexe; ev mediu timpuriu: 12 complexe; nedatabile: 1 complex.
Din punctul de vedere al tipurilor de complex şi caracterul acestora poate fi identificat un spectru larg şi spectaculos. Au fost descoperite astfel următoarele tipuri de complexe:
locuinţe: 27
gropi de provizii, menajere: 11
gropi de stâlp: 5
cuptoare: 8
latrine romane: 3
morminte barbare: 6
fortificaţii romane (castre din pământ):
Complexele arheologice:
Morminte de luptători germanici C7 Mormânt barbar de incineraţie (M1, sec. 2en) depus într-o urnă conservată precar aşezată într-o groapă cu diametrul de 0,6m şi adâncimea de 0,4m (în S2, m13). În oală resturile cremaţiei (oase, cenuşă), pe lângă oală foarfecă şi o lance din fier toate îndoite ritual într-un sol cenuşiu. Probabil din acest complex provine şi un amnar din din fier descoperit în apropiere în poziţie secundară. C17 Mormânt barbar de incineraţie în urnă (M2, sec.2) descoperit în pământul excavat de investitor. A fost recuperat doar fundul urnei cu oase calcinate. Vasul a fost ornamentat cu alveole digitale. Unele indicii ne îndreptăţesc să credem că locul depunerii a fost undeva aproape de C7(M1) . C24 Mormânt barbar de incineraţie în urnă, (M3, sec. 2en), depusă în groapă cu diametrul de 0,4m şi adâncimea de 0,3m identificată la m29 în S2. Inventar: oase calcinate în urnă şi pe fundul gropii alături de lemn ars şi cenuşă şi la gura păstrată a vasului şi două fibule din fier. Urna a avut probabil capac o strachină din care s-au mai păstrat fragmente. C25 Mormânt barbar de incineraţie în groapă, (M4, sec. 2en), cu diametrul de 0,6m şi adâncimea de 0,2m identificată la m8 în S1. Inventar: umbo de scut cu spinul rupt, două lănci din fier, un vârf de săgeată din fier, un amnar ornamentat din fier, mâner de scut, patru cuţite din fier, oase calcinate la nord de piese, fragmente de strachină-capac. C26 Mormânt barbar de incineraţie în groapă, (M5, sec. 2 en), cu diametrul de 0,8m şi adâncimea de 0,2m identificat la m 7 în S2 (-0,12-0,37). Inventar: puţine oase arse, o lorrica squamata din fier trecută prin foc. Taie C9 în latura sudică. C27 Mormânt barbar de incineraţie în groapă cu oasele arse depuse într-o strachină cu picior, (M6, sec. 2 en), cu diametrul de 0,5-0,6 m şi adâncimea de 0,5m identificată la m 3 în S4. Inventar: 2 boluri cu umphalos ornamentate, 2 străchini toate patru arse pe rugul funerar, dar foarte probabil depuse doar uscate, deci modelate special pentru acastă ocazie, oase incinerate, două vârfuri de lănci, umbo de scut, spadă (gladius) îndoită din fier, cataramă din fier, pandantiv din bronz, foarfecă din fier, două vârfuri de săgeţi din fier cu trei muchii, un amnar din fier, alte piese nedeterminabile din fier. Concluzii: Cercetarea din anul 2003 a dus la descoperirea unui părţi dintr-o aşezare dacică databilă în sec. 3-2 îen, primul caz de acest gen din judeţul Sălaj. O descoperire şi mai spectaculoasă o reprezintă cele două castre romane de marş sau de campanie militară (ulterioare cuceririi Daciei preromane?), la o distanţă apreciabilă (10 km) în faţa limesului de pe culmea Munţilor Meseş. Nu mai puţin importante sunt cele 7, deocamdată, morminte germanice de luptători de incineraţie care constituie doar o parte dintr-o necropolă, credem mare, care ţine de un prim val de vandali aşezaţi în apropierea Daciei romane în sec. 2 e.n.
Este importantă şi aşezarea de epocă romană identificată peste vechile castre romane, databilă ceva mai târziu decât necropola.
Descoperirile de accesorii vestimentare (fibule) de pe teritoriul barbar aflat in sud-vestul provinciei Dacia provin din aşezări şi morminte de la Timişoara, Sânnicolau Mare şi Iecea Mica. Fibulele au fost realizate din bronz, unele cu email şi una singura din fier. Cronologic piesele se incadrează secolului al III-lea p.Chr.
Săpăturile arheologice în aşezările de secol II-IV d.Hr., din zona vestică a Banatului de câmpie au scos la iveală pe lângă ceramică cenuşie, tipică epocii şi felurite fragmente de vase romane: (terra sigillata, amfore, ceramică fină şi ştampilată). Starea extrem de fragmentară de conservare, precum şi raritatea lor în ansamblul ceramicii recoltate nu indică un comerţ cu asemenea vase, nici măcar existenţa unei elite barbare care poseda asemenea veselă ci mai degrabă o reutilizare, ca materie primă a unor cioburi de vase romane, din pastă de bună calitate şi viu colorate în alte scopuri, spre exemplu: ca jetoane de joc.
Nach der Untersuchung des früh- und mittelkaiserzeitlichen Glasfunde aus dem Gebiet zwischen Dnestr, unteren Donau und Ostkarpaten lässt sich feststellen, dass alle Glasgefäße provinzial-römische Importe darstellen. Der genaue Produktionsort bzw. –Region lässt sich – weder mithilfe von Typologie der Gefäße noch mit anderen Methoden - nicht ermitteln.
Zur der Chronologie der Glasgefäße lässt sich die in der bisherigen Literatur vertretene Ansicht, über eine lineare kontinuierliche Entwicklung dieser Fundgattung nicht bestätigen. Unsere Untersuchungen zeigen, dass die Glasgefäße sich in zwei große Gruppen einteilen lassen. Diese sind ungefähr mit der Zeit am Anfang des 2. Jhs. und mit dem 3. Jh. n.Chr. zu bestimmen. Eine größere Gruppe bilden jedoch die Gefäße, bei denen die Zeitliche Eingliederung nicht zu ermitteln war.
Bei der Analyse der Funktion der Glasgefäße aus dem Untersuchungsgebiet lässt sich die quantitative Dominanz der Toilett- und Trinkgefäße feststellen. Die Vorratsgefäße sowie das Essgeschirr sind in Unterzahl. Interessant für die Bestimmung der Natur der römisch-barbarischen Kontakte erscheint die Tatsache, dass während des ersten Zeitabschnittes eine „Vorliebe“ für die Toilettgefäße festzustellen ist. Während des 3. Jh. n.Chr. ändert sich die Situation: die Glasgefäße bilden Anhäufungszonen um den unteren Dnestr, an der unteren Donau und im Karpatischen Hügelland, wo sich die meisten Fundstellen der sog. „freien“ Daker konzentrieren. Diese Situation ist damit zu erklären, dass die Verbreitung der Glasgefäße nicht mehr auf den alten Handelswegen erfolgte. Die Glasprodukte verbreiten sich jetzt nach einem anderen „Muster“ als in der Zeit der Entstehung der Provinz Dacia.
Siedlungsfunde sind im Vergleich zu den Grabfunden im Unterzahl. Sie sind nur während des 3. Jhs. bekannt und unterscheiden sich vom Repertoire der Grabfunde nicht. In den Gräbern sind Toilettgefäße während trajanisch-hadrianischer Zeit in Überzahl, die Trinkgefäße sind dagegen im 3.Jh. zahlreicher. Für die Trinkgefäße wurde festgestellt, dass in den grenznahen Regionen (untere Dnestr, untere Donau) die niedrige Becher dominieren, im Karpatischen Hügelland – die hohen Becher. Diese Unterschiede sind damit zu erklären, dass die Belieferungsbedingungen in grenznahen Regionen anders gewesen sind als im Karpatischen Hügelland.
Descoperirile arheologice recente de la Pruteni, Odaia, împreună cu cele mai vechi de la Novo-Troiţkoe repun în discuţie problema prezenţei dacilor “liberi” la est de râul Prut. Monumentele de epocă romană de pe teritoriul Republicii Moldova în sec. XX au fost atribuite, în special în urma periegezelor arheologice, culturii Sântana de Mureş – Černjachov. Drept unul din indicatorii de separare a monumentelor dacilor “liberi” de cele Sântana de Mureş – Černjachov sunt amforele de tip Shelov C de răspândirea cărora ne ocupăm în comunicarea de faţă.
Prezenţa ceramicii zgrunţuroase de influenţă romană în Muntenia, este o caracteristică ce particularizează acest teritoriu aflat, cu execepţia perioadei 101/102 – 117/118 p.Chr., în afara graniţelor Imperiului Roman.
În anii 2007-2008, în cursul cercetărilor de la Bucureşti-Militari Câmpul Boja au continuat să apară fragmente de vase modelate la roată din pastă zgrunţuroasă de culoare cenuşie. Majoritatea acestora provin din oale, care prezintă urme de ardere secundară la exterior, fapt ce indică folosirea lor pentru prepararea hranei în bucătărie.
În anul 2008, în sectorul A al sitului a fost descoperit al doilea cuptor de olar, fapt ce indică existenţa unui centru ceramic în această aşezare aparţinând culturii Militari-Chilia.
Frecvenţa mare cât şi descoperirea unor fragmente de vase din pastă zgrunţuroasă în gropile celor două cuptoare de olar identificate până în prezent, sunt argumente logice pentru producerea acestei categorii de vase de influienţă romană în acest sit arheologic.
Aşezarea de perioadă romană de la Mătăsaru este una dintre cele mai importante în ceea ce priveşte perioada romană în spaţil extra provincial din Muntenia. Prin amplasamentul ei, dar mai ales prin numărul mare al complexelor escavate, acest sit este foarte important în cercetarea relaţiilor dintre Imperiul roman şi Barbaricum in secolele II-III p. Chr. Săpăturile de la Mătasaru din anii ‘60-‘70 au evidenţiat două niveluri de locuire a culturii Militari-Chilia, cuprinzând peste 60 de locuinţe şi multe alte anexe ale acestora, materialul de import din aceast sit fiind relativ mare. Prezentarea de faţă încearcă să exprime câteva puncte de vedere în ceea ce priveşte un anumit lot de obiecte de import romane descoperite la Mătasaru.
Comunicarea de faţă îşi propune o evaluare succintă a descoperirilor monetare romane (tezaure, depozite funerare, descoperiri monetare izolate, de sit) din secolele IV-V d. Hr. făcute în România, în regiunile situate în afara Imperiului Roman. Structura cronologică, pe metale, nomimaluri şi monetării emitente a acestor descoperiri va fi examinată statistic. O prezentare a contextului arheologic va fi făcută în cazurile în care acest lucru a fost consemnat.
În colecţiile Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie al judeţului Prahova, există o serie de piese romane, considerate drept importuri, descoperite mai ales cu ocazia săpăturilor arheologice efectuate în diferite situri.
Importurile sunt o categorie de piese de multe ori greu de definit şi de identificat. Este necesară o clară definire a capacităţilor tehnilogice şi de producţie a unei zone, o bună înţelegere a relaţiilor acestei zone cu cea din care pot provenii importurile: avea sau nu relaţii comerciale, erau sau nu în conflict, erau sau nu într-un sistem de schimburi oficiale..., toate acestea exercitând diferite presiuni în înţelegerea a ceea ce este un import.
Drept urmare, ne propunem să aruncăm o privire asupra a ceea ce reprezintă “importurile romane” din judeţul Prahova.
Una dintre cele mai mari necropole de tip Sântana de Mureş – Cerneahov cercetată între Carpaţi şi Dunăre, este cea de la Târgşoru Vechi. În cele aproape 500 de morminte au fost descoperite numeroase piese de inventar, în special vase ceramice.
Printre aceste piese fie ele din sticlă (e.g. pahare), fie ele din bronz (e.g. catarame) sau din alte metale (e.g. argint), se numără şi câteva obiecte ce pot fi interpretate drept “importuri romane”.
Ne propunem să analizăm prezenţa acestor piese în cadrul ritualului funerar din necropola de la Târgşoru Vechi, jud. Prahova.
Pe raza oraşului Craiova a fost mai demult identificată o aşezare de epocă slavă, situată în punctul Fântâna Obedeanu. Săpături arheologice au fost întreprinse aici în anii „70 de către Gh. Popilian şi M. Nica. Pe lângă locuinţele caracteristice acestei vremi împreună cu inventarul aferent, a fost descoperit şi un obiect de bronz, de forma unei tije cu reprezentarea unei păsări la capătul superior. Negreşit este vorba despre un import roman, cu uzanţe practice sau cultuale.
Invazia goto-herula din 267 este mentionata de doua grupe de surse istorice, atat de limba greaca cat si de limba latina. Sursa de baza este Dexippus, participant si contemporan cu evenimentul, de la care deriva informatia din HA si Zosimos. Informatiile oferite de Syncellus si Zonaras, ca surse mai tarzii, par sa fi derivat dintr-o sursa azi pierduta, necunoscuta, data fiind ineditul informatiilor.
În lumina acestor informaţii, cursul evenimentelor trebuie privit mai nuantat în comparaţie cu abordările din istoriografiei moderne, în sensul existenţei a două coloane principale şi a două trasee diferite de invazie.
Contribuţia noastră propune o trecere în revistă sintetică şi deopotrivă critică a documentaţiei arheologice disponibile (inclusiv a elementelor de ordin epigrafic şi numismatic) referitoare la prezenţa şi interacţiunea romanilor cu purtătorii culturii Sântana de Mureş - Cerneahov pe malul stâng al Dunării în cursul sec. IV p.Chr.
Problematica atinsă se referă la punctele fortificate romane şi teritoriul controlat de Imperiu la nordul Dunării, dispunerea şi (acolo unde este cazul) concentrarea descoperirilor de tip SMC în apropierea fluviului, asocierea acestora cu importuri romane (ceramică, piese de podoabă etc.) şi material numismatic semnificativ, dar nu în ultimul rând şi posibilitatea unei datări mai strânse, care reiese din ultimele elemente amintite.
O atare analiză sistematică şi exhaustivă, din care nu pot lipsi permanente raportări la contextele arheologice cunoscute pentru malul drept al fluviului, susţinută cu lectura dintr-o perspectivă inedită a surselor literare ale epocii, pot deschide noi direcţii de investigaţie arheologică şi, nu în ultimul rând, de interpretare istorică.
Das Problem der südwestlichen Grenze der Provinz Dakien (auf dem Gebiet des antiken Banats) hat vor allem deshalb die Aufmerksamkeit der Forscher erregt, da es bislang diesbezüglich nur wenige aufschlussreiche Forschungsergebnisse gibt. Die Ausgrabungen an einigen Lagern der Linie Lederata-Tibiscum sowie von Surducu Mare, Arcidava (Vărădia) in den Punkten “Pusta“ und “Chilii“ und Bersobis haben bisher nur bescheidene Resultate ergeben. Das hat mehrere Annahmen bezüglich der Lage dieses Gebietes zur Zeit der Provinz, also in den Jahren 106-271 ergeben..
Das römische Verteidigundssystem entlang der beiden Wehrlinien Lederata-Tibiscum und Dierna-Tibiscum wurde unmittelbar nach der römischen Eroberung organisiert. Beide sind bislang noch ungenügend untersucht worden.
Die Abwehrlinie Lederata-Tibiscum lag in der Antike am Rande der Hügellinie des Banats und danach folgte die Tiefebene, die damals noch nicht überschwemmt werden konnte. Durch das erwähnte Gebiet führen zwei Wälle, die beide von der Donau nach Norden bis zur Marosch ausgerichtet sind, wobei der westliche sich jenseits dieses Flusses fortsetzt. Westlich von dieser Anlage gibt es einen dritten Teil in der nördlichen Hälfte des Banats, ein vierter ist im Südwesten des Territoriums (auf dem Gebiet Serbiens). Ein letzter Teil kommt nur in der Nordhälfte des Banats vor, westlich von den anderen dreien, die in Richtung Norden-Westen-Süden-Osten verlaufen.
Am westlichen Wall wurde bei Covăsânţ vor langem von E. Dörner und Vasile Boroneaţ eine einzige Probegrabung durchgeführt(*1); eine neue wurde im Jahr 2004 bei Dumbrăviţa durchgeführt, als die Ringstraße um Temeswar gebaut wurde. Diese Tatsache hat uns dazu veranlasst, die Diskussion um die Grenzen der Provinz Dakien auf dieser Strecke wieder aufzunehmen(*2).
Schlussfolgernd haben die Untersuchungen hervorgehoben, dass ein Erdwall existiert hat, der am Grundbau eine Palisadenanlage aus horizontalen und vertikalen Holzbalken aufwies. Ihre Lage in Richtung des Westhangs des Walls lässt die Annahme zu, dass dieser dem Hauptgraben des Abwehrsystems zu verstärkt war, also auf den Feind ausgerichtet. Seine V-förmige Bauweise mit einem steilen und dem äußeren schiefen Hang ist ebenfalls typisch für die römische Welt des Reiches. Ein zweiter Graben, 8,85 m vor dieser Anlage, ergänzt dieses System.
Das Abwehrsystem erscheint vorläufig bloß als eine Anlage, die aus Wall und Gräben auf beiden Seiten besteht, ohne Befestigungsbauten längs dieser. Im vorliegenden Fall könnte es sich auch nur um einen Wall mit einem Graben auf der Westseite als Abgrenzung der Provinz handeln. Aus der Zeit Marcus Aurelius’ stammen jedoch gestempelte Ziegeln der Legion XIII Gemina bei Sânnicolau Mare, Cenad und Periam (von einem toten Arm der Marosch), bis nahe an der Mündung der Marosch in die Theiß.
Eigentlich hören die westliche Linie des Walls und die Gräben gerade am Rand der Sümpfe auf, die vor der Theiß liegen und die in diesem Teil eine Grenze der Provinz Dakien darstellen.
Im 4. Jh. wurden die Wälle vermutlich ausgebessert und von den constantinischen Kaisern durch Erweiterung auf der bekannten Verlaufsstrecke wieder verwendet.
(*1). Siehe weiter unten. (*2). Ein Problem stellt auch die Tatsache dar, dass die Arbeit an einem Korpus der römischen Funde im Barbaricum aus dem Banat die Untersuchung dieser Abwehranlage dringend benötigt, um das eigentliche Forschungsareal abzugrenzen.
În perioada Principatului sunt atestate o serie de unităţi militare recrutate din rândul unor populaţii barbare, multe dintre acestea fiind din teritorii aflate în afara graniţelor Imperiului Roman. Cu timpul aceste trupe se vor încetăţeni în rândurile armatei romane, fiind încadrate ca unităţi permanente alături de legiuni, alae şi cohorte. În paralel o serie de unităţi sunt folosite temporar doar pentru campanii. Termenul de nationes, regăsit la Pseudo-Hyginus, se confundă în multe cazuri cu cel de gentiles (Mauri gentiles, Brittones gentiles sau Gothi gentiles). Gentiles desemnează practic militari proveniţi din diferite triburi, recrutaţi din rândul populaţiilor de la graniţele imperiului sau chiar din afara lor. Un aport în acest caz era adus şi de regatele clientelare care ofereau trupe armatei romane. Aceste recrutări se faceau fie prin voluntariat, fie ca o condiţie a păcii dintre Roma şi aceste populaţii. Maurii vor participa la campaniilor împăraţilor, fiind folosiţi de la Traian şi până în Antichitatea Târzie. În paralel în provincii ca Dacia, Pannonia, Africa sau Britannia sunt campate unităţi permanente formate din mauri. Ele aveau în frunte ofiţeri romani (centurioni detaşaţi sau tribuni). Rolul acestor unităţi dislocate pe limes era diferit faţă de a celor din campanii, şarja lăncierilor din armata de campanie fiind acum înlocuită cu diferite misiuni. Unităţile de mauri, fie ele numeri sau cohorte, erau corpuri militare specializate care se ocupau cu păstrarea ordinii, supravegheau transportul şi comunicaţiile precum şi asigurau protecţia unor sectoare militare sau civile.
Această unitate, una dintre cele mai veci unităţi de cavalerie atestată, a fost transferată în vremea împăratului Vespasian pe teritoriul provinciei Moesia. După reforma administrativă din timpul împăratului Domitian, este atestată în partea estică a fostei provincii, pe teritoriul noii provincii Moesia inferior. A participat la expediţiile dacice ale împăratului Traian şi a rămas undeva la nordul Dunării, întrucât, după reformele administrative de la începutul domniei lui Hadrian, apare printre trupele auxiliare ale Daciei inferior (RGZM 20, 17 iulie 122). Apoi, în chip surprinzător, este din nou transferată la sudul Dunării, după cum atestă o diplomă militară din 20 august 127 (RMD IV 241). În lumina acestor noi informaţii, cred că materialul tegular cu ştampila AL GAL, descoperit la Boroşneul Mare şi Reci poate fi atribuit mai degrabă acestei unităţi (IDR III/4 326-327; IDR III/4 315). Istoria dislocării succesive a acestei unităţi ne poate oferi indicii interesante despre modul în care unităţile auxiliare ale Moesiei inferior au participat la expediţiile dacice ale lui Traian şi apoi despre modul în care Hadrian a reaşezat întregul sistem defensiv roman de la Dunărea de Jos.
Prezenţa activă a armatei romane în zonă a avut un rol aparte asupra tuturor componentelor societăţii, rolul acesteia fiind unul semnificativ în organizarea comerţului. Politica construcţiilor de drumuri, şi în unele perioade chiar unele intervenţii militare directe asupra briganzilor, indică importanţa deosebită pe care romanii o acordau rutelor comerciale. Cu toate acestea este greu de observat o legătură directă între protejarea unor interese economice şi anume decizii politice majore ale Romei şi când anume s-ar fi petrecut aceste evenimente.
Concepţia care se exprimă în termeni ca linie de frontieră sau linie de graniţă este rezultatul tendinţei umane de a defini separat unele compartimentele şi nu bazată de observarea lucrurilor. Frontiera a fost considerată ca spaţiu de tranziţie, iar clasificarea acestora ca frontiere naturale şi artificiale ar putea fi înlocuită cu termenii de zone de separare sau zone de legătură. În abordările istoriografice ale frontierei romane se pot decela perspectivele în care accentul cade pe autoritatea centrală.
Fără a încerca să ne poziţionăm în raport cu întrebările cheie ale acestui subiect – “Cine determină extinderea frontierelor, decizia de la centru sau factorii economici şi sociali de la periferie?” - vom discuta câteva aspecte privind un culoar de pătrundere a amforelor în zona Moldovei, încercând să subliniem câteva teme şi rezultate ale unor demersuri recente privind cercetarea frontierei romane din zona gurilor Dunării.
